........ATENTIE !!!
Daca nu puteti scrie un comentariu folosind un limbaj civilizat, nu va mai chinuiti degeaba caci oricum voi sterge comentariile care contin amenintari, insulte, injurii :D
Ca sa vedeti pozele la o marime mai mare, dati click pe ele

--------ROUIDF pe Dailymotion---------

marți, 22 februarie 2011

"Pana si hotii aveau masura"

Tot navigand pe net, am ajuns pe site-ul ziarului Adevarul, ziar care nu il citesc deobicei. Ei bine, interviul cu muzicianul Johnny Raducanu mi-a captat atentia.
Merita sa-l cititi pentru adevarurile pe care le spune si pentru analiza lucida si de un mare bun simt a societatii romanesti, incepand cu anii '30 si pana azi. M-a uimit dragostea cu care maestrul Johnny Raducanu vorbeste despre tineri, cu care ii indeamna sa studieze, dragostea cu care vorbeste despre popor, despre elita intelectuala, acum pierduta. M-a impresionat paralela intre perioada monarhica, cea comunista si de dupa '89.
Cititi acest interviu si nu veti regreta !

Aici este articolul original:
http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Johnny_Raducanu-muzician-_-Inainte-pana_si_hotii_aveau_simtul_masurii_0_428957639.html#commentsPage-1%20

Iata cateva extrase:


 Astăzi sunt din ce în ce mai mulţi tineri care o iau uşor, uşor spre Occident, acolo unde n-aţi vrut dumneavoastră să rămâneţi...
 Johnny Răducanu: Dragă, nu s-o ia uşor, eu aş zice s-o ia foarte repede într-acolo! Chiar i-aş ruga, înţelegi!? Fiindcă fiecare tânăr trebuie să vadă lumea, dar trebuie să-şi iubească biografia, locul, tradiţiile moştenite, mormintele familiei. Trebuie să-i iubească pe oamenii care au murit în război pentru teritoriul ăsta şi pe aceia care au făcut societatea românească să ajungă unde a ajuns în 1939. Vezi „gaşca" - mă scuzaţi că spun cuvântul acesta, dar merge şi aşa! - lui Bălcescu. Au venit toţi de la Paris, s-au întors în ţară, au pus mâna şi au ridicat ţara cât au putut. Aşa am ajuns să fim ţară francofonă... Du-te să vezi la Sorbona, prin anii '30-'31, anuarele pe care le au studenţii; ai să vezi că sunt o mulţime de români, în cap cu Eliade şi Cioran, dar mai sunt şi alţi mulţi români care au rămas afară. Dar vreau să spun următorul lucru pe care l-am aflat chiar la Paris: prin anii '30, când apărea un român acolo şi îşi declara candidatura, un loc era dinainte luat. Ăştia au fost studenţii români!

Ce se întâmplă cu tinerii noştri de câţiva ani încoace? Nu mai sunt atât de vizibili în mediile intelectuale...
S-a întâmplat ce aş vrea să nu se întâmple cu copiii ăştia de pleacă afară. De aia eu le spun, îi „gonesc" afară, să bată lumea, să vadă cum stau lucrurile. Fac o paranteză: astăzi există o libertate extraordinară, cea mai mare libertate! M-am dus la Londra şi mi-a căzut foarte bine la suflet să văd că ei intrau cu buletinul. Eu eram obişnuit cum era înainte, cu paşaport din ţară comunistă - ne puneau deoparte, ne ţineau acolo şi ne controlau.
Oricum, ei au sentimentul naţional mult diluat, în comparaţie cu generaţia dumneavoastră...
 Nu-l mai au din cauză că nu se ocupă nimeni de ei. Există o mulţime de indivizi care ar trebui să se ocupe de viitorul lor şi de viitorul ţării, dar care se ocupă de chestii individuale. Trebuie să te gândeşti că tinerii sunt viitorul, că trebuie să ţină ţara asta mâine, că trebuie s-o protejeze. Nu o pot proteja din cauză că, dacă eşti deştept, ăştia te dau la o parte. Fiind deştept, nu mai începi să furi, nu mai începi să minţi, nu mai eşti mediocru, nu mai poţi să faci mizerii. Pe aceştia care sunt în fruntea bucatelor trebuie să-i dăm jos pentru că nu se gândesc la nimic. Mereu o s-o spun, până voi muri: înainte, în Ţara Românească, până şi hoţii aveau simţul măsurii. Aveau o expresie românii: „Bag mâna până aici!", adică până la degetul mare. Asta mă doare cel mai tare. Ce morală era în 1939, în România... „Fură, dar mai lasă şi de prăsilă!" Înţelegi cuvântul ăsta?
Azi nu prea mai rămâne de prăsilă...
 Nu mai rămâne nimic, dar nimic!
Pe aceştia care sunt în fruntea bucatelor trebuie să-i dăm jos pentru că nu se gândesc la nimic. Mereu o s-o spun, până voi muri: înainte, în Ţara Românească, până şi hoţii aveau simţul măsurii.

Mai votaţi?
Votez. Întotdeauna mă voi duce să votez. Acolo unde am să văd măcar un atom, un gram de speranţă, voi vota. Dar, de obicei, nu prea îmi vine să votez nimic. Fiindcă este o stare jalnică - nu ai ce vota. Mie mi-ar plăcea unul cu o retorică grozavă. Dar niciunul nu are aşa ceva pentru că retorica nu se mai învaţă în liceu. În România nu se mai învaţă nimic. Politicienii nu ştiu ce e aia retorică, vorbesc ca golanii. Nici un profesor de clasa I de liceu la Tecuci nu vorbea aşa limba română.
Stricăciunea a plecat de sus în jos. Parcă s-a degradat foarte mult limbajul în spaţiul public...
 Ştii din ce cauză a pornit stricăciunea de sus în jos? La începutul comunismului - eu ce vorbesc sunt lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei! - era un sat care există şi acum lângă Brăila şi care se chema Viziru. Un sat care, în 1938, avea lumină electrică. Îţi dai seama că acolo erau oameni înstăriţi, oameni gospodari, oameni serioşi. Şi la Viziru aveam un coleg de şcoală primară la care mă duceam vara. Am văzut cu ochii mei în 1948 ce s-a întâmplat, atunci când comuniştii şi-au pus amândouă bucile în fotoliu şi au luat ţara pe care s-au aşezat bine, cu Groza în frunte, putrezi-i-ar oasele!
 Sinistră persoană! Ce-a făcut el s-a văzut şi în Viziru. Bine, la propunerea lui, pentru că era mai deştept decât domnul Dej. Asta deşi Dej o avea pe evreica aia - n-am nimic cu neamul evreisc, doar cu aia am! - Ana Pauker, care avea o faţă de criminală. Ţara era condusă de ruşi din spate. Deci am văzut atunci, cu ochii mei, primul fenomen. În orice sat sunt trântori - aici e vorba valahului: „Pădure fără uscături nu există!" Comuniştii au văzut cât e de prosper satul ăsta Viziru şi cu lumină electrică, şi cu radio. Mai erau trântori prin sat care nu munceau şi care erau foarte săraci, vai de mama lor. Şi sărac dacă eşti, dacă munceşti tot găseşti o pâine cinstită. Bei un ceai şi mănânci o pâine cinstită că ai măturat curtea altora. Tot e ceva! Dar erau trântori, fără nimic şi nu munceau. Comuniştii i-au luat pe ăia. Pe unul l-a făcut primar - atenţie!, acum bagă de seamă ce spun eu - iar pe altul l-a îmbrăcat în uniforma de miliţian.
Au întors ierarhia valorilor...
 Total, pe loc, brusc! Nu schimbi cămaşa unei societăţi care este formată de secole. Comuniştii l-au făcut brusc, dintr-o dată, pe unul şeful Miliţiei, au dat jadarmii afară şi au făcut miliţieni - că ei între ei se cunosc ca lumea bună. Şi atunci au scornit prima nenorocire - ăluia care avea cai şi vite şi muncea de dimineaţă până seara cu nevasta, cu copiii, cu argaţii, cu ce vrei, i-au spus „chiabur" şi i-au luat tot.
Şi l-au mai băgat şi la puşcărie...
 Îi băgau la puşcărie pe aceia care spuneau: „De ce mi-ai luat tot?!" Pe cei care n-au zis nimic nu i-au omorât, dar i-au sărăcit. Şi au început comuniştii să se laude că au pus lumină electrică în satul Viziru, deşi exista dinainte. Le-au dat ţăranilor aparate mici de radio. Făceau nişte lucruri de-ţi stătea mintea în loc. Unei părţi din ţărănime, care nu prea era dusă la biserică, i s-a părut că sunt buni comuniştii. Şi a început o chestie sinistră între ăia mai avuţi şi ăia mai săraci. Cei mai săraci au uitat că ei nu erau capabili. Aşa se face şi azi. Unii fac afaceri cinstite, au curaj şi îmi place de ei. Alţii au averi pe necinstite. Dar alta vreau să spun: aceia pe care i-au făcut comuniştii miliţieni sunt părinţii sau bunicii ăstora de astăzi. Cum e turcul, şi pistolul!
Acei pe care i-au făcut comuniştii miliţieni sunt părinţii sau bunicii ăstora de astăzi. Cum e turcul, şi pistolul!


Cu cine aţi simpatizat în perioada interbelică, cu ce partid?
Cu regele.
 Mihai era centrul nostru, al Străjeriei. Îmi plăcea Curtea regală. Erau oameni, fratele Nicolae pleca cu maşina. Erau iubiţi de popor.

Era altă lume, nu lumea aia de sat, de bordei. Şi în bordeie era curat, aveau găini, aveau pâine.


De ce aţi revenit mereu în România, în anii dictaturii, când puteaţi rămâne la Londra, la New-York sau prin alte părţi?
Întrebarea asta mi-o pun mulţi şi este un lucru jalnic care mă doare tare. Ei nu-şi pot imagina de ce m-am întors. Educaţia mea, şi a tuturor celor din generaţia mea, au fost strada, cartierul, oamenii cu care eram. Fiecare contribuiam cu o picătură la frumuseţea ţării. Când spun frumuseţe nu mă refer la cea a naturii pentru că aia o dă Dumnezeu. Mă refer la frumuseţea relaţiilor umane - respectul, simţul măsurii şi religia erau capitole care funcţionau perfect. Dar astea nu mai sunt, au dispărut cu desăvârşire şi atunci s-a degradat totul. N-am rămas în America, mi-am spus să nu am voie să-mi părăsesc mormintele.
Mormintele v-au legat atât de mult de România?
Da, părinţi, fraţi, oameni care au murit în război şi prieteni, colegi, vecini. În timpul războiului, când venea trenul cu soldaţi în permisie, mergeam toţi copiii cu mama să vedem care dintre ei se mai întoarce. Cum am fi noi doi stând pe stradă şi mamele noastre acolo, în gară. Când te dădeai jos din tren, te întreba mama mea: „Gică, dar Viorică unde-i?" Şi Gică ştii ce făcea? Scotea chipiul şi stătea drepţi, cu capul plecat, iar noi înţelegeam că Viorică s-a dus. Asta se întâmpla în toată gara...
Generaţiile de astăzi nu înţeleg aceste lucruri pentru că aici e vorba de o boală criminală - exagerarea că românii fac întotdeauna lucrurile mai pompos, să se dea în spectacol.
Credeţi că îşi mai exprimă cineva, astăzi, sentimentele faţă de ţara unde s-a născut sau de naţiunea din care provine? Tinerii se simt jenaţi să facă aşa ceva...
N-o să întâlniţi niciunul în generaţia de astăzi. Cei care o fac sunt în minoritate, sunt rari. D
Elitele vor fi întotdeauna în minoritate...
De la Platon încoace. Numai că ăia din minoritate erau ascultaţi de ăia care erau mediocri, „furnici". Acum, nu! Totul porneşte de la educaţia socială, culturală, politică. Nu ştiu cum să le înşirui eu pe-astea... Ar trebui să spun educaţia politică, culturală, socială. Toate sunt în mod egal.
Se răsfrâng în mod egal asupra societăţii...
Se răsfrâng asupra teritoriului unde te afli. Se răsfrâng în tot ce respiră, de la animal până la om.
N-am rămas în America, mi-am spus să nu am voie să-mi părăsesc mormintele.

Ceea ce aţi spus este în legătură cu smerenia creştină...
Eu nu ştiu ce smerenie este, eu ştiu una singură: să ai dragoste în tot ce ai face. Adică desfuzi canalele, n-ai fost bun să creezi o carte, atunci fă aia ca lumea şi gata! Spală-te şi apoi intră într-un local să mănânci cinstit!
Ce vă nemulţumeşte cel mai mult, astăzi, în societate?
Ignoranţa şi lipsa de umanitate faţă de inferior. Fiindcă există şi băieţi deştepţi, culturali, care nu se implică. Au în ei un egosim îngrozitor. Nu se gândesc că, dacă ar implica jumătate din fiinţa lor, ar ajuta societatea. Nimeni nu se gândeşte la asta în acest moment. Orice om îngâmfat, chiar şi cel care ştie să spargă o bancă, dacă ar da jumătate societăţii... Asta apropo de „Furi, dar mai lasă şi de prăsilă!". Dar cine să-i înveţe pe români să fie atenţi? Cei care conduc trebuie să facă asta.
Poate şi Biserica ar trebui să se implice...
Biserica ar trebui să fie punctul esenţial, dar Biserica nu mai e aşa... L-am văzut pe Becali - care este un băiat aşa, drăguţ, simpatic; de restul nu vorbesc - într-o biserică, în faţa altarului, că a băgat mâna în buzunar şi că a scos câteva sute de euro, iar preotul a ridicat sutana pentru ca Becali să-i bage banii în buzunar. Şi preotul i-a spus: „Să fie primit!" Când ajungi la asemenea chestii...
Asemenea episoade nu sunt reprezentative pentru Biserică.
 Nu ştiu. Eu am vorbit de câteva ori cu Dumnezeu. Am avut noroc. Eram în unele situaţii şi l-am rugat să mă ajute. I-am spus: „Vă rog să nu vă supăraţi că eu nu mă mai duc la instituţia pe care pământenii au făcut-o, dar Dumneavoastră ştiţi de ce!"
Asta i-aţi spus lui Dumnezeu...
Da. Şi I-am spus că o să mă duc la o biserică dacă o să mai găsesc persoane precum Părintele Galeriu. La Revoluţie, atunci când trăgeau cu armele porcii ăia şi-i omorau pe nevinovaţi, dacă vreo 500 de preoţi din Bucureşti porneau din Piaţa Unirii şi mergeau până la Universitate, cu lumânări, spunând „Tatăl nostru", se opreau şi furnicile. Ar fi îngheţat toţi. Asta înseamnă putere dumnezeiască.
I-am spus lui Dumnezeu că o să mă duc la o biserică dacă o să mai găsesc persoane precum Părintele Galeriu.
Bătrâneţea este o nenorocire îngrozitoare.
Dar are şi frumuseţea ei...
Care?
Spre exemplu, experienţa pe care o poţi împărtăşi altora.
Înghite dumneata „frumuseţea" unui funcţionar din Anglia care, zi de zi, merge dimineaţa la bancă, lucrează, vine acasă, mănâncă, udă florile prin grădină, se culcă sau citeşte un ziar. Cu bătrâneţea e la fel! Nu mai are nimic şi fantezia e îngustă. La un artist, fantezia este fără margini şi-n puşcărie. Ăştia toţi care au stat în temniţele comuniste, în frunte cu Mircea Vulcănescu şi cu toate minţile extraordinare omorâte de comunişti, au fost uniţi numai de fantezie. La Aiud, când îi băgau iarna în apă, ei vorbeau despre Kant. Şi comuniştii, care erau vite încălţate, mureau de ciudă. În loc să moară de frig, ăştia ieşeau afară şi spuneau că o să iasă din puşcărie şi că o să plece în America. Şi aşa a fost până la urmă.
Maestre, acum s-a pus semnul egal între mitocan şi omul de succes. Nu cumva asta pleacă din perioada comunistă, atunci când prostul satului era făcut primar, iar cel de sub el, şef de post?
Ştii ce-ai făcut dumneata acum? Ai pus degetul exact pe rană, acolo unde e microbul cel mai tare! Bineînţeles că de acolo pleacă necazul! De pildă, dacă unul e un bun mecanic auto, dar e mitocan şi îşi suflă nasul fără batistă sau trage pârţuri - să mă iertaţi! - nu-l las să-mi repare maşina. Îl iau pe altul care nu e aşa de bun, dar care e băiat civilizat. Îl opresc pe ăla şi-l învăţ eu, eventual, unde nu ştie.
Ăştia toţi care au stat în temniţele comuniste, în frunte cu Mircea Vulcănescu şi cu toate minţile extraordinare omorâte de comunişti, au fost uniţi numai de fantezie. La Aiud, când îi băgau iarna în apă, ei vorbeau despre Kant.


P.S.: Am citit pe Wiki ca Maestrul apartine etniei rrome dar ce exemplu extraordinar de om implinit sufleteste este si cat de sincer si firesc e in dragostea sa pentru Romania, cat bun simt in tot ceea ce spune !
Din pacate , in ziua de azi, unii romani se comporta in mod nedemn, dispretuiesc adevaratele valori si isi aleg ca modele de urmat nulitati ce isi spun sau se considera VIP-uri

5 comentarii:

Anonim spunea...

Este foarte pacat ca au mai ramas asa putini TITANI ai culturii romanesti ca maestrul Johnny Raducanu,dar bunul Dumnezeu a avut mai mare nevoie de ei acolo in Cer,cum stim cu totii in anul 2010 a trecut in lumea dreptilor Adrian Paunescu.Dar asta e legea firii si acum va intreb pe voi,tinerii romani,daca sunteti gata sa dati Patriei Mame o generatie care sa o scape din prapastia in care a fost ,,adancita de barbarii de tirani" ?

eudancer spunea...

Buna intrebare, prietene! Vreau sa cred ca nu toti viseaza la calea cea mai facila si demna de dispret, pe care doar lasii o aleg, adica sa dea bir cu fugitii pe meleaguri straine, fara gand sa se mai intoarca si sa impartaseasca cu ceilalti experienta acumulata sau sa ajute in vreun fel Patria Mama. Poate nu e intotdeauna usor sa faci ceva bun pentru tara ta, dar daca te simti ROMAN, atunci soarta ROMANIEI nu trebuie sa-ti fie indiferenta

Anonim spunea...

Multi aleg calea asta din pacate,sa fuga din tara,cineva mi-a spus ca sa fiu realist si sa o las mai usor cu patriotismul,dar eu l-am intrebat pe respectivul ce s-ar fi intamplat cu tara noastra daca Mihai Viteazul era realist la Calugareni sau Stefan cel Mare la Podul Inalt ?Romania a avut momente mult mai grele decat aceasa criza dar a avut oameni cu o coloana vertebrala dreapta care a carmuit-o sper lumina,iar acum cand aceasta sarcina ne revine nou dam bir cu fugitii,ei bine cel putin eu nu o sa fug ,,Vincere aut mori".

eudancer spunea...

Asa e! Cat inca Romania mai are fii de nadejde, dispusi sa ajute cand tarii ii e greu, mai e speranta!
Apatrizii, cei care isi vad doar de interesul propriu, nu sunt cu nimic diferiti de cei care, desi vad un om pe strada ca are nevoie de ajutor, se fac ca nu vad si trec mai departe,nepasatori sau poate speriati de ideea ca a-l ajuta pe acel om, ar putea insemna oarece efort. Oare pot trai linistiti ca ajutorul lor ar fi putut salva o viata? Asa e si cu Tara. Poti trai cu inima impacata stiind ca ai fi putut ajuta Tara, dar ai preferat calea comoda dar lasa de a fugi in alte zari? Unii da, altii insa nu

Anonim spunea...

Pentru Vechile Hotare,Pentru Romania Mare,frate !!!

Trimiteți un comentariu